e trist ca tot ce aduce aminte

uneori doar fragmente de viata aruncate in cutii prafuite de timp ne raman noua,sa ne aduca aminte cand avem timp sa le dam importanta ,de cei dragi.
e cald azi ,e trecut de pranz ,praful e la amiaza ,soarele sus pe cer,in camera uitata de lume,cu varul imbatranit de anii ,privesc prin chenarul de sticla. in doua cuie sta perdeaua ,mancata de molii, masuta de stejar e inca scrijelita cu mesajul....aici am stat zile.. sub pat e icoana parintilor ,iar in spatele negurii de praf asezata pe perete e o cruce cu vagi urme ale lui Isus.
arunc o privire in cutii, ma simt cel mai norocos ca le am ,cel mai bogat dintre pamantenii ,sunt tot ce am si ma ajuta sa nu uit de cei care ar trebuii sa mai fie.
scrisori ,chitante ,facturi ,poze , amintiri ,un tricou mult prea mic sa mai imbrace maturul de azi ,ce se gandeste la copilarie.
dintre toate scot o poza ,e bunica , timpul si-a cerut tributul sau din marginile pozei ,e galbena si in culori palide,zambetul i-a ramas la fel ,un chenar galben si o fata blajina.
e tarziu sa mai am regrete ,sunt doar cuvinte ce nu s-au spus uneori ,din orgoliu ,vanitate ,nerozie,copilarie.
poate praful sa alunge durerea din suflet ?
timpul lasa rani adanci si reci insa vindeca intotdeauna,e cel mai bun prieten si cel mai crud aliat.
e prea devreme sa vreau sa o vad ar spune unii ,ma pot gandii doar unde e acum ,in loc de camera in care ma aflu acum ,e prea departe de mine,pamant o cruce ,flori buruieni si o candela ruginata ii sunt alaturi ,e sfant satul doar pentru ca ............
imi sterg ochii ,incep sa plang si asez o floare ,ca omagiu respect si dovada de durere.
cum poti opri timpul ,ma indrept spre acolo ,pasesc hotarul e cerberul sa imi i-a banii ,pulsul imi tipa in vene ,lacrimi imi alearga pe obraz ,e acolo si mormantul bunicii ,eu calator uitat de lume ,ma intorc acasa ,trist loc sa poata fi numit acasa ,sa caut mangaiere,
ma ajez in genunchi si privesc satul ,e pur ,o sa ma descalt la intrare,sunt oamenii calzi ,blanzi si oamenii,
aprind candela ruginita si incerc sa murmur o rugaciune,sentimente si ganduri ma napadesc si plang ca un copil in preajma bunicii.
e deja tarziu ,vantul adie usor si parca imi sopteste ,sunt prea obosit sa il mai inteleg ,poate mi-am pierdut rabdarea si dragostea de lucruri simple,o sa incerc din nou .
e prea mult pentru mine ,o sa mai treaca vreme ,mai am inca cutiile ,perdeua inegrita,insa camera s-a topit in vreme si satul e parca mai sfant.
e trist ca tot ce aduce aminte de noi pe lumea asta se rezuma uneori la o poza gravata pe marmura rece a unei cruci in plin august...........